Azi eram pe drumul de întoarcere acasă, băusem un ceai de lămâie cu o prietenă. Un lucru care îmi place la Brașov seara e că poți hoinări cu căștile în urechi și să cânți cum vrei, cât vrei, nu te vede nimeni.
Rămăsesem fără autobuze la acea oră, așa că am pornit pe jos.
Flash-ul: văd atârnând de un suport din parcare o mănușă!
Mă gândeam apoi: cineva nu a luat-o acasă, nu a aruncat-o, ci a pus-o la vedere pentru cine a pierdut-o! Asta mi se pare minunat! Acum, cel cu doar o mănușă acasă are șansa să întregească perechea. E un gând optimist, nu-i așa? Nu totul se fură, se ia, se răpește.
Da, mănușa nu era un portofel doldora de bani, și unii ar spune că a rămas acolo pentru ca era desperecheată, altminteri, cine ar putea rezista unei perechi de mănuși de piele gratis? Eu am rezonat, însă, cu această imagine, în speranța că orice lucru bun are un început, oricât ar fi el înconjurat de timiditate sau naivitate.
Un motiv să nu plecăm în seara asta la culcare supărați.
No comments:
Post a Comment