There was once a father. There was once a piece of poetry. There was once a refresher.
Aveam 8 ani si tata si mama au cumparat o mașină. O dacie break crem, cu bec break roșu etern închis în bord. Era prima mașină, 27mil lei, mi-amintesc.
Eram așa entuziasmat că am așteptat mașina mai mult decât pe părinți și nici nu învățasem ”Ce te legeni..” pentru ora de română.
Și a ajuns, și am privit-o.
Am fost entuziasmat și a doua zi, când la test nu am știut poezia. Aveam să simt iarăși același sentiment de - puteam face mai bine - de multe ori în timpul școlii.
Mașina a fost parcată la vecini, la noi nu era loc.
Au urmat curse de șofat până în satul vecin. Mi-amintesc mai ales de cea dintr-o zi ploioasă, când pentru prima dată puteam asculta la casetofon, nu hiturile vremurilor de atunci, ci întregul album Help! cu oamenii aceia ciudați pe copertă.
Și flaconul cu miros înecăcios. L-am simțit mereu, mereu. Și chiar fără să îl miros cu adevărat, mireasma îmi revenea peste ani, la fel ca imaginea zilei ploioase privind-o din mașină.
La fel și în seara asta. Când m-am spălat pe picioare cu săpun împrumutat. Pac!
Dacă vrei să simți la fel ca mine:
